Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) din România, condamnă cu hotărâre declarațiile recente venite din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), care a anunțat că va depune un proiect de lege pentru a interzice așa zisa „propagandă homosexuală” prin deputatul UDMR Zakarias Zoltan. Un astfel de proiect de lege, care copiază o inițiativă similară a premierului ungar Viktor Orban, ar avea ca scop demonizarea comunității LGBT din România, precum și restrângerea libertății de exprimare și a libertății presei, cu efecte directe asupra democrației din România. Ne poziționăm împotriva unui astfel de proiect legislativ și cerem clasei politice să manifeste responsabilitate și să nu plaseze România în clubul statelor UE care încalcă drepturile omului.
Credem de asemenea că folosirea, de către partide extremiste maghiare ca PPMT sau Particul Civic Maghiar (PCM, care s-a raliat inițiativei) a comunității LGBT pe post de țap ispășitor, preluând modelul lui Orban din Ungaria creează un precedent periculos cu efecte directe asupra persoanelor LGBT din România, la trei ani de la referendumul eșuat organizat pentru interzicerea căsătoriilor gay.
România se află astăzi la coada Europei în materie de drepturi LGBT, fiind una dintre ultimele țări din UE care nu recunoște sub nicio formă cuplurile gay, nici măcar parteneriate civile. În acest moment proiectele de legalizare a parteneriatelor civile zac în Parlament, fără niciun fel de voință politică a trece. România a fost condamnată anul acesta de două ori la CEDO pentru că nu a respectat dreptul la întruniri al persoanelor LGBT în anul 2013, și pentru că încalcă dreptul la viață intimă și de familie al persoanelor LGBT.
Reamintim că în continuare Comisia Europeană analizează începerea procedurii de infringement împotriva României pentru neimplementarea unei decizii din 2018 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Adrian Coman, românul căsătorit în Belgia cu un cetățean american căruia nu i se recunoaște dreptul de ședere de către statul român.
„Inițiativa domnului Zakarias ne îngrijorează și ne alertează privind degradarea discursului public și a cadrului legislativ față de persoanele LGBT. Noi suntem hotărâți să luptăm împotriva oricărei inițiative legislative menite a ne limita drepturile, inclusiv în stradă” a declarat Vlad Viski, director executiv MozaiQ.
La 20 de ani de la dezincriminarea homosexualității în anul 2001, o inițiativă homofobă și transfobă ca cea propusă de deputatul UDMR Zakaria Zoltan nu ar face decât să ne întoarcă în timp, la o vreme când Articolul 200 interzicea „propaganda homosexuală”. Cerem responsabilitate din partea partidelor politice și respingerea oricărei inițiative menite a demoniza și marginaliza comunitatea LGBT din România, pe model ungar sau polonez.