Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), anunță că a depus astăzi plângere penală pentru Instigarea publică (Articolul 368 Cod penal) și Incitarea la violență, ură sau discriminare (Articolul 369 Cod penal) urmare a aparițiilor, pe platformele de socializare, a unor mesaje care îndeamnă la distrugerea sediului Asociației, mesaje care includ și adresa noastră. Astfel, Asociația MozaiQ și comunitatea LGBT din România devin ținte directe ale urii declanșate în contextul primului tur al alegerilor prezidențiale. Solicităm Parchetului General să înceapă urmărirea penală in rem pentru faptele penale sus-menționate.
În aceste momente dificile pentru România, când un candidat simpatizant legionar a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar voturile mișcărilor de extremă dreapta însumează aproape 40 de procente din voturile politice ale românilor, credem că este imperios necesar ca instituțiile statului să își facă datoria și să sancționeze orice derapaj anti-democratic. Mai mult, după cum poate observa toată lumea, în ultimele zile vedem pe social media, în subsolurilor paginilor de internet ale publicațiilor și televiziunilor, pe diverse platforme și chiar în presa mainstream o revărsare de ură de sorginte antisemită, rasistă, homofobă și transfobă sau sexistă și misogină în care minoritățile devin țintă a urii.
De asemenea, astăzi, 26 noiembrie 2024, doi deputați din Parlamentul României, impulsionați de rezultatul alegerilor, au depus și o inițiativă legislativă care ar interzice orice manifestare publică cu tematică LGBT, în presă, în spațiul public, pe stradă. O astfel de inițiativă a fost adoptată de Rusia lui Vladimir Putin în anul 2014 și este astăzi folosită pentru a hărțui, amenda, aresta și sufoca orice formă de opoziție la regimul putinist. Există un pericol real ca România să se întoarcă spre est și să alunece pe un traseu anti-democratic, anti-european care ne-ar întoarce în urmă cu trei decenii.
Ce propune inițiativa legislativă:
- Modificarea legii învățământului preuniversitar în sensul interzicerii oricărei mențiuni la identitate de gen și orientare sexuală.
- Modificarea legii audiovizualului în sensul interzicerii oricărui material care „promovează homosexualitatea, schimbarea de sex sau orice deviere de la sexul biologic ori propagarea directă sau indirectă de idei și noțiuni de natură să fie identificate ideologic cu ideologia LGBTQIA+”.
- Modificarea legii protecției copilului în sensul interzicerii oricărei adunări publice „care promovează relațiile sexuale și de concubinaj ori familie între persoane de același sex, schimbarea sexului și identificarea cu un alt sex decât cel biologic în spațiile publice accesibile minorilor”.
La mai bine de 35 de ani de la Revoluție, clasa politică responsabilă are datoria să se asigure că România își protejează democrația și traseul european. Politicienii trebuie să se asigure că valorile democratice, respectiv stat de drept, respectul pentru minorități și protecția legală a acestora, libertatea de exprimare și libertatea întrunirilor sunt respectate în acord cu valorile Uniunii Europene căreia îi aparținem. Cerem tuturor partidelor politice responsabile să transmită public un mesaj hotărât privind nevoia respectării principiilor democratice.
Societatea civilă din România și toți românii au de asemenea datoria de a respinge ura și de a spune răspicat, în diferite forme, inclusiv prin vot, că nu vom accepta ca traseul democratic și european al României să fie pus la îndoială. Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de solidaritate și de curaj, astfel încât să ne asigurăm că vom trăi într-o Românie a prosperității, a respectului reciproc, a unui stat funcțional și democratic.