Comunicat de presă | 18 martie 2019
Senatul României a respins astăzi două proiecte legislative privind legalizarea parteneriatelor civile, unul depus de zeci de parlamentari și unul depus de ALDE, la fix trei zile înainte de termenul de adoptare tacită.
Votul dat astăzi de majoritatea senatorilor este unul rușinos și arată din nou că politicienii nu au înțeles semnalul dat de cetățeni la referendumul din octombrie 2018, privind modificarea Constituției.
Astăzi, în România există peste 400.000 de cupluri necăsătorite, care au relații trainice și de durată și care nu beneficiază de nicio protecție din partea statului în cazuri de urgențe medicale, moștenire, partajul bunurilor comune sau asigurări medicale.
Atât Curtea Constituțională a României, cât și CJUE – Curtea de Justiție a UE cer României să recunoască cuplurile gay/necăsătorite, CCR prin două decizii, iar CJUE prin decizia în cazul Adrian Coman și Clai Hamilton. În acest context clasa politică are o obligație fundamentală de a pune în acord legislația curentă cu deciziile curților amintite mai sus, pentru a proteja dreptul la viață intimă și de familie al tuturor cetățenilor, în conformitate cu Constituția și tratatele europene la care România este parte.
„Votul dat astăzi de senatori ne arată că mai avem mult de lucru în România pentru a ajunge la o protecție a cuplurilor gay. Noi, MozaiQ, vom continua să cerem clasei politice să ne recunoască” a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.
Proiectele legislative respinse astăzi de Senat merg la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Solicităm deputaților, atât în comisiile de specialitate, cât și în plen, să se ralieze demersurilor de recunoaștere a parteneriatelor civile și să avizeze favorabil o astfel de legislație. Este absolut esențial pentru comunitatea LGBT și pentru democrația din România.
MozaiQ mulțumește tuturor senatorilor care astăzi au votat pentru parteneriate civile.