Category Archives

Posts in Referendum category.
UDMR, goarna liderului ungar Viktor Orban în România

UDMR, goarna liderului ungar Viktor Orban în România

3 ianuarie 2022

La finalul anului 2021, șapte deputați UDMR, printre care și liderul formațiunii extremiste maghiare Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Zakarias Zoltán, au propus modificarea Legii nr. 272/2004, privind „protecția și promovarea drepturilor copilului”, prin introducerea în legislație a interdicției „difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), se poziționează ferm împotriva acestei propuneri legislative, care încalcă cu desăvârșire nu doar demnitatea persoanelor LGBTI din România, ci și dreptul la liberă exprimare, precum și dreptul copilului de a avea acces la educație lipsită de discriminare. 

Proiectul de lege BP778/2021, care propune interzicerea informațiilor despre homosexualitate și identitate de gen în familie, școli, instituții medicale, mass-media, internet etc. este un nou atac îndreptat împotriva comunității LGBT din România. Reamintim că un demers similar a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României, prin decizia 907 din 16 decembrie 2020. Curtea Constituțională a reiterat diferențele existente între sexul biologic și genul unei persoane, elemente asumate de România atât în legislația internă, cât și prin tratatele internaționale la care țara noastră este parte. Mai mult, adoptarea unei astfel de legi ar încălca grav libertatea de exprimare a tuturor cetățenilor români, un drept fundamental în Constituție. 

Proiectul de lege preia modelul lui Viktor Orban din Ungaria, și a legii „propagandei homosexualității” din Rusia, încercând să creeze un precedent periculos cu efecte directe asupra persoanelor LGBT din România. Astfel, UDMR reconfirmă atitudinea pro-Viktor Orban și pro-FIDESZ, partidul aflat la guvernare în Ungaria.

Mai exact, se propune intrarea în ilegalitate a materialelor care arată persoane gay care se țin de mână sau care se sărută, precum și persoane transgender care vorbesc despre tranziția lor ca fiind un element benefic. Cenzura oricăror filme, seriale, desene animate, documentare sau știri va veni în mod natural din această lege, și se vor interzice, ca în Rusia, orice fel de manifestări sau expuneri de steaguri LGBT, sub pretextul că ar fi „propagandă homosexuală ce lezează interesul superior al copilului”.

„UDMR ne dovedește, încă o dată, că apără interesele guvernului Orban de la Budapesta și preia la xerox inițiative legislative care au izolat Ungaria în cadrul Uniunii Europene. Noi, cei din comunitatea LGBT, vom informa Comisia Europeană cu privire la evoluțiile acestui proiect legislativ. Reamintesc că Ungaria nu a semnat nici acum PNRR și nu va primi bani europeni ca urmare a gravelor încălcări ale statului de drept. Nu cred că ne dorim ca România să ajungă în situația Ungariei. România trebuie să-și continue traseul european, iar asta înseamnă respectarea persoanelor LGBT” a declarat Vlad Viski, director executiv al MozaiQ.

În prezent, România se află la coada Europei în materie de drepturi LGBT, fiind una dintre ultimele țări din UE care nu recunoaște sub nicio formă cuplurile gay. Deși proiectele de legalizare a parteneriatelor civile zac în Parlament de ani de zile, prioritatea unor membri din clasa politică actuală a devenit crearea unei prăpăstii și mai abrupte între România și UE, în ceea ce privește drepturile omului. 

Reamintim că în continuare Comisia Europeană analizează începerea procedurii de infringement împotriva României pentru neimplementarea unei decizii din 2018 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Adrian Coman, românul căsătorit în Belgia cu un cetățean american căruia nu i se recunoaște dreptul de ședere de către statul român.

De asemenea, reamintim că în mai 2021, Senatul României a adoptat „Strategia privind Egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”, comunicată de către Comisia Europeană.

Cerem parlamentarilor români să dea dovadă de responsabilitate și de bun simț și să respingă orice propunere legislativă care are ca menire să demonizeze și să marginalizeze comunitatea LGBT. De asemenea, încurajăm parlamentul să își atingă cât mai curând obiectivele Strategiei pentru Egalitatea persoanelor LGBTIQ.

Primăria București blochează campania electorală pentru referendum

Comunicat de presă | 29 septembrie 2018

Asociația MozaiQ atrage atenția asupra faptului că Primăria Municipiului București întârzie și blochează aprobarea amplasării unui cort în zona centrală a Bucureștiului, menit să informeze cetățenii cu privire la referendumul pentru modificarea Constituției. Organizația noastră a initiat demersurile pentru aprobarea unui cort imediat după decizia Curții Constituționale de avizare a referendumului, însă în acest moment ne aflăm în imposibilitatea de a amplasa în mod legal un cort de informare. Atât Comisia Tehnică de Circulație, cât și Administrația Străzilor refuză să deblocheze procesul de autorizare a amplasării cortului care informează cetățenii cu privire la referendumul de modificare a Constituției. Considerăm că aceste acțiuni contravin atât articolului 30, alineatul 1 din Constituție, care spune că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, cât și articolului 30, paragraful 2 din Legea 3/2000, privind referendumul, care precizează că „în campania pentru referendum partidele politice și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice și prin mijloace de informare în masă”.

Blocarea autorizării amplasării unui cort vine în contextul în care și aprobarea unei manifestații publice a comunității LGBT s-a obținut în condiții dificile, solicitându-se insistent reprezentanților MozaiQ modificarea caracterului manifestației programată pentru 30 septembrie din marș în protest static, invocându-se indisponibilitatea tuturor rutelor centrale. Mai mult, directorul executiv al direcției de administrație publică, Magda Marinescu, s-a pronunțat în fața reprezentanților MozaiQ ca fiind o susținătoare a familiei tradiționale. Subliniem că în acest moment MozaiQ are semnat un protocol cu Primăria București pentru organizarea legală a unui protest în Piața Victoriei, alveola media, duminică, 30 septembrie, de la ora 13. Invităm aliații să ni se alăture manifestației în solidaritate cu comuntiatea LGBT și pentru a trage împreună un semnal de alarmă cu privire la importanța libertății de exprimare în perioada campaniei electorale.

Solicităm Primăriei Municipiului București urgentarea procesului de aprobare a unui cort de informare cu privire la referendumul pentru comunității LGBT, pentru a asigura buna informare a cetățenilor și pentru a prezenta corect în spațiul public poziția comunității LGBT. Considerăm că o campanie electorală pentru un referendum de modificare a Constituției reprezinta un element absolut crucial pentru întreaga societate, iar autoritățile trebuie să demonstreze responsabilitate totală și să asigure libertatea de exprimare, în condițiile legii, pentru toți cetățenii.

 

Află totul despre #boicotreferendum

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți privind referendumul de modificare a articolului 48 din Constituție privind familia?

Vrei să ajuți campania de boicot a referendumului urii?

Lasă-ne datele tale de contact pentru a putea comunica mai ușor și a lucra împreună pentru o societate mai bună, în care drepturile tuturor cetățenilor sunt respectate!

Support the LGBT Community in Romania: Crowdfunding Campaign

We are launching the crowdfunding campaign ‘Support LGBT for the referendum’ to raise resources for a series of actions to mobilize hundreds of people in the fight for equal rights!

The referendum to change the Romanian Constitution, in order to narrow the definition of family, is approaching. The citizens’ initiative has already been approved by the Chamber of Deputies and by the Senate. Both the LGBT community and their allies have been part of a debate on human rights, in direct confrontation with the political parties and the Orthodox Church, entities with access to numerous resources to implement their plans.

The LGBT community based MozaiQ Association, began its work in 2015, and has been forced to keep up with the conservative tide against sexual minorities. Over the past two years, MozaiQ has organized over 150 community events, a summer school, public forums with politicians, the ‘God Doesn’t Do Politics’ march, a protest in the University Square, Bucharest Pride 2016, the LGBT student group Campus Pride in the University of Bucharest, a series of LGBT seniors’ meetings, sports events, an advocacy campaign in favor of a LGBT community center in Bucharest, as well as a series of public appearances meant to represent a community whose voice has not been heard sufficiently, over the years. At the same time, MozaiQ built solidarity with other groups in society, forged alliances with feminist organizations, organizations that fight for the rights of Roma people or for the rights of people with disabilities. We consider solidarity as something essential in a democracy.

Now, MozaiQ is preparing the campaign for the referendum to change the Constitution, so we need your help. We have shown that we are creative, that we work hard, that we care about our community, and we now ask the community to join us in the fight to protect our rights. When the rights of one person are called into question, the rights of us all are in danger.

We are launching the crowdfunding campaign ‘Support LGBT for the referendum’ to raise resources for a series of actions to mobilize hundreds of people in the fight for equal rights. For this campaign we will propose a sound communication strategy, we will recruit volunteers, prepare promotional materials, videos, initiate direct actions, launch a website, in order to have national coverage.

In order to accomplish what we propose, we need resources for:

  1. Protests and actions in public space in four major cities in Romania. Over the next few months, we will mobilize the community to organize and demand publicly their rights be respected, a direct signal to politicians and to society that we exist and we will resist any attempt to limit our rights.
  2. A citizens’ information tent in Bucharest, located (for a month) in a central area, where MozaiQ volunteers will give out leaflets and discuss the proposed amendments to the Constitution with citizens.
  3. MozaiQ trips throughout Romania. We will try to be present in as many cities in Romania, even in smaller ones, in order to inform local communities about the dangers of changing the Constitution.
  4. A video campaign that will include a general promotion video and a series of individual videos designed to promote as many citizens as possible, standing up for human rights and democracy in Romania.
  5. A website to promote the campaign, where citizens can get information and download promotional campaign materials.
  6. Promotional campaign materials, including posters, social media images, stickers, stencils, shirts, bags, agendas, etc.
  7. Online advertising, both on Facebook and on various websites, so as to make sure our message goes far enough, to as many citizens as possible.

So, this is it, our plan laid out in front of you, meant to bring together as many people as possible and to mobilize social groups, in order to make their voices heard.

We have opened three donation accounts. On a weekly basis we will inform everyone about the amount that’s been collected, in real time. As far expenditures, at the end of the campaign, we will publicize, in a transparent way, a complete report on the expenses.

Account in lei (RON) RO16BTRLRONCRT0320175902

USD account RO94BTRLUSDCRT0320175901

EURO account RO09BTRLEURCRT0320175904

You can also donate through Paypal here.

Staff costs are not included in the crowdfunding campaign because all of our work is on a volunteer basis.

Thank you for reading our story to the end, and thank you for your contribution to this campaign, meant to strengthen the community we live in.

For details, questions, queries, we are available on the facebook page of MozaiQ here, or at vladviski@gmail.com or mihnea.florea@gmail.com.

Solicităm senatorilor României respingerea inițiativei cetățenești de modificare a Constituției

Comunicat de presă | 10 septembrie 2018

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transgender) solicită senatorilor României să respingă proiectul legislativ privind modificarea articolului 48 din Constituție, definiția familiei. Considerăm că în acest moment procesul legislativ de adoptare a acestei legi constituționale a fost viciat și, mai mult, considerăm că întreg demersul este profund imoral și cu efecte directe asupra stării democrației din România.

În primul rând vrem să subliniem decizia 431/2017 a Curții Constituționale a României care spune că modificarea regulamentului Senatului, adoptată prin hotărârea 37/2017, este neconstituțională. Această modificare privește ordinea adoptării legilor constituționale. În acest sens, s-a încălcat principiul bicameralismului perfect, anume “procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei este una distinctă, cu un regim juridic propriu, diferit de cel ce caracterizează bicameralismul diferenţiat aplicat în privinţa legilor organice şi ordinare” (p. 13). Această modificare a regulamentului Senatului a dus la transmiterea inițiativei cetățenești de modificare a articolului 48 din Constituție de la Senat, unde fusese depusă de inițiatori, spre Camera Deputaților, care a și adoptat-o pe 9 mai 2017.

În al doilea rând menționăm că inițiativa de modificare a articolului 48 din Constituție este imorală și cu efecte pe termen lung asupra stării democrației din România. Un posibil referendum de modificare a Constituției ne interesează pe toți cetățenii, nu doar pe inițiatorii demersului și prin urmare senatorii trebuie să înțeleagă implicațiile mai largi ale acestei inițiative. În acest sens considerăm că e importantă o contextualizare.

Inițiativa cetățenească de modificare a articolului 48 din Constituție are ca obiect împărțirea cetățenilor în unii de rang I și alții de rang II. În acest sens, de aproape trei ani asistăm la degradarea discursului public cu privire la comunitatea LGBT din România. Inițiatorii demersului de modificare a Constituției au alimentat continuu acest discurs de ură, cu scopul de a marginaliza și demoniza persoanele LGBT. Aceste lucruri vin pe fondul unei situații deloc favorabile în România a minorităților sexuale și de gen. România a fost una dintre ultimele țări din Europa care a dezincriminat homosexualitatea în anul 2001, ceea ce a dus la consolidarea unei situații de homofobie extinsă la nivelul întregii societăți. Mai mult, de-a lungul ultimilor 17 ani de la dezincriminare, politicienii nu s-au aplecat asupra problemelor comunității LGBT, ca rezultat nicio legislație de rezolvare a acestor probleme nu a fost adoptată.

Inițiativa cetățenească de modificare a Constituției are a face și cu rolul Bisericii Ortodoxe Române și a societății civile de factură religioasă în viața cetății. Într-un stat laic a permite unor grupuri religioase să schimbe actul fundamental al țării poate crea un precedent foarte periculos, cu efecte de durată. Inițiatorii demersului de modificare a Constituției au făcut deja cunoscute intențiile lor viitoare privind chestiuni ce țin de interzicerea avortului, limitarea vaccinărilor, interzicerea pornografiei sau obligativitatea cosilierii înainte de divorț. În plus, trebuie subliniate și legăturile vizibile între inițiatorii modificării Constituției cu grupuri de extremă dreapta și fundamentaliști religioși din România, SUA sau Rusia.

“Politicienii folosesc adeseori referendumurile ca unelte pentru a ridica pe agenda publică teme care le-ar putea aduce avantaje electorale. Prin mesaje populiste, politicienii și alți factori de interes ne propun soluții simple la probleme complexe, ceea ce duce la divizarea societății. Solicităm senatorilor României să fie responsabili și să respingă inițiativa cetățenească de modificare a Constituției” spune Robert Rațiu, președinte MozaiQ.

O democrație funcțională înseamnă mai mult decât un vot. O democrație se bazează pe un set de principii fundamentale: alegeri libere și corecte, partide politice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, și domnia legii prin instituții funcționale.  Referendumurile reprezintă, de multe ori, scurtături pentru întrebări sociale dificile și pot duce la erodarea mai largă a democrației. O democrație este o sumă complexă de instituții, procese, relaționări, reguli și cutume. De aceea considerăm că este absolut necesar ca inițiativa cetățenească de modificare a Constituției să fie respinsă, pentru a garanta traseul european al României.

 

Podpora komunity LGBT v Rumunsku: crowdfundingová kampaň

Spouštíme crowdfundingovou kampaň „Podpora LGBT v referendu“, jíž chceme získat prostředky pro cyklus akcí, kterými chceme sjednotit stovky lidí v boji za lidská práva!

Blíží se referendum o změně rumunské Ústavy, jehož cílem je zúžení definice rodiny. Občanskou iniciativu již schválila Poslanecká sněmovna; v současné době očekáváme hlasování v Senátu. Komunita LGBT a její příznivci se zapojili do sporu za lidská práva, v jejichž jméně stojí proti politickým stranám a pravoslavné církvi: institucím s přístupem k mnohým zdrojům.

Společnost MozaiQ založená komunitou LGBT svou činnost zahájila roku 2015 a byla nucena bojovat proti konzervativnímu náporu proti sexuálním menšinám. Během uplynulých dvou let MozaiQ zorganizovala více než 150 setkání, letní školu, veřejná fóra s politiky, pochod „Bůh se nezabývá politikou”, protest na Univerzitním náměstí v Bukurešti, Bucharest Pride 2016, studentskou skupinou LGBT pořádaný Campus Pride na Bukurešťské univerzitě, cyklus setkání pro LGBT seniory, sportovní události, kampaň za LGBT komunitní centrum v Bukurešti, stejně jako cyklus veřejných vystoupení, která měla reprezentovat komunitu, jejíž hlas nebyl v uplynulých letech dostatečně vyslyšen. Zároveň se MozaiQ zastává ostatních společenských skupin, navázala spolupráci s feministickými organizacemi, organizacemi bojujícími za práva Romů a práva handicapovaných lidí. Solidaritu považujeme za zásadní složku demokracie.

Nyní MoziQ připravuje kampaň za referendum o změně Ústavy – a potřebujeme i Vaši pomoc. Ukázali jsme, že jsme kreativní, tvrdě pracujeme a staráme se o svou komunitu – jíž teď žádáme, aby se k nám připojila v boji za ochranu našich práv. Jsou-li zpochybněna práva jednoho člověka, jsou ohrožena práva nás všech.

Abychom získali prostředky pro cyklus akcí, jejichž cílem je sjednocení stovek lidí v boji za rovná práva, spouštíme crowdfundingovou kampaň „Podpora LGBT v referendu“. Pro tuto kampaň navrhneme údernou komunikační strategii, získáme dobrovolníky, připravíme propagační materiály a videa, zahájíme konkrétní akce a pro zajištění celonárodního dosahu spustíme webovou stránku.

K dosažení vytčených cílů potřebujeme 3800 EUR. Tyto zdroje jsou nutné pro:

  1. Protesty a akce ve veřejném prostoru ve čtyřech největších městech Rumunska. V průběhu následujících měsíců přesvědčíme LGBT komunity těchto měst, aby veřejně požadovaly dodržování svých práv, a vyslali tak politikům a společnosti jasnou zprávu, že existujeme a jakémukoli omezování svých práv budeme vzdorovat. Náklady: 900 EUR.
  2. Informační stan pro občany umístěný po dobu jednoho měsíce v centru Bukurešti, kde budou dobrovolníci MozaiQu rozdávat letáčky a diskutovat s občany o navrhovaném dodatku k Ústavě. Náklady: 500 EUR
  3. Návštěvy MozaiQu napříč Rumunskem. Pokusíme se navštívit co největší počet rumunských měst, včetně těch malých, abychom místním komunitám vysvětlili rizika změny Ústavy. Náklady: 700 EUR
  4. Videokampaň zahrnující obecné propagační video a cyklus individualizovaných snímků zasazujících se o lidská práva a demokracii v Rumunsku, vytvořených pro různé skupiny obyvatel. Náklady: 300 EUR
  5. Webová stránka pro podporu kampaně, která občanům nabídne informace a propagační materiály ke stažení. Náklady: 300 EUR
  6. Propagační materiály kampaně zahrnující plakáty, obrázky na sociálních sítích, samolepky, šablony, trička, tašky, programy apod. Náklady: 400 EUR
  7. Online propagace na Facebooku a různých webových stránkách, aby se naše poselství rozšířilo mezi co největší část obyvatel. Náklady: 700 EUR

Předkládáme Vám svůj plán, který má sjednotit co největší množství lidí a uvést do pohybu sociální skupiny, aby vyjádřily své názory.

Otevřeli jsme tři dárcovské účty. Každý týden budeme v reálném čase informovat o vybrané částce. Co se týče nákladů, na konci celé kampaně publikujeme přehled všech výdajů transparentním způsobem publikovat.

Účet v rumunských Leích (RON) RO16BTRLRONCRT0320175902

Účet v dolarech RO94BTRLUSDCRT0320175901

Účet v eurech RO09BTRLEURCRT0320175904

Přispět můžete rovněž přes Paypal.

Do výpočtů nezahrnujeme náklady na lidské zdroje, protože veškerou práci vykonáváme jako dobrovolníci.

Děkujeme Vám za dočtení příběhu do konce i za přispění k této kampani, která má přispět k posílení komunity, ve které žijeme.

V případě otázek nebo nejasností jsme Vám k dispozici na facebookové stránce MozaiQ nebo na emailech vladviski@gmail.com, mihnea.florea@gmail.com nebo pisl@mail.muni.cz.

Ayuda a la comunidad LGBT de Rumanía: Campaña de Crowdfunding

¡Estamos lanzando la campaña de crowdfunding ‘Ayuda a la comunidad LGBT en el referendo’ con el fin de recaudar recursos para movilizar cientos de personas en una serie de acciones en la lucha por los derechos a la igualdad!

Se aproxima el referendo que busca cambiar la Constitución Rumana para reducir la definición de familia. La Cámara de Deputados ya ha aprobado la iniciativa de los ciudadanos y, ahora, el Senado ha de votar. Ambos, la comunidad LGBT y sus aliados han tomado parte en debates acerca de los derechos humanos, en confrontación directa con partidos políticos y la Iglesia Ortodoxa, entidades con numerosos recursos para implementar sus planes.

La Asociación MozaiQ, basada en la Comunidad LGBT, empezó su obra en el 2015 y ha tenido que mantener la cabeza bien en alto, pese a las olas contra las minorías sexuales. En los últimos 2 años, MozaiQ organizó más de 150 eventos en la comunidad, una escuela de verano, foros públicos con políticos, la marcha ‘God Doesn’t Do Politics’, una protesta en la Plaza de la Universidad, Bucharest Pride 2016, el grupo de estudiantes LGBT Campus Pride en la Universidad de Bucarest, una serie de encuentros con gente de edad, eventos deportivos, una campaña de fomentación de la comunidad LGBT en la comunidad central de Bucarest, al igual que una serie de presentaciones públicas con el fin de representar una comunidad cuya voz no ha sido escuchada lo suficiente. Al mismo tiempo, MozaiQ creó un sentimiento de solidaridad con otros grupos en la sociedad, forjando alianzas con organizaciones feministas, organizaciones que luchan por los derechos del pueblo Roma o por los derechos de gente con incapacidades. Consideramos que la solidaridad es esencial para la democracia.

MozaiQ está preparando una campaña relativa al referendo que busca cambiar la Constitución, así que necesitamos de tu ayuda. Ya hemos demostrado que somos creativos, trabajamos arduamente, y que nos importa nuestra comunidad. Ahora, le pedimos a la comunidad que se nos una en la lucha para proteger nuestros derechos. Cuando los derechos de una sola persona están siendo cuestionados, los derechos de todos están en peligro.

Estamos lanzando la campaña de crowdfunding ‘Ayuda a la comunidad LGBT en el referendo’ con el fin de recaudar recursos para movilizar cientos de personas en una serie de acciones en la lucha por los derechos a la igualdad. Proponemos una impecable estrategia de comunicación, reclutaremos voluntarios, prepararemos materiales promocionales y videos, lanzaremos un sitio Web e iniciaremos acciones con el fin de tener un impacto mediático nacional.

Para poder conseguir lo que nos proponemos, necesitamos 3800 euros. Necesitamos estos recursos para:

  1. Organizar protestas y acciones en espacios públicos de 4 ciudades importante de Rumanía. En los próximos meses, movilizaremos comunidades de 4 grandes ciudades con el fin de organizar y exigir públicamente el respeto de sus derechos, constancia a la sociedad y políticos de que existimos y que resistimos cualquier intento de limitar nuestros derechos. Coste: 900 euros.
  2. Un puesto informativo en Bucarest (durante mes) localizado en una zona central de la ciudad, donde voluntarios de MozaiQ estarán repartiendo folletos e informando a los ciudadanos las enmiendas a la Constitución. Coste: 900 euros.
  3. Viajes por toda Rumanía. Intentaremos estar presentes en varias ciudades de Rumanía, inclusive en las más pequeñas, con el fin de informar a las comunidades locales el peligro que representa cambiar la Constitución. Coste: 700 euros
  4. Un campaña de videos que incluirá  un video promocional al igual que una serie de videos individuales representando a aquellos ciudadanos que luchan por los derechos humanos y la democracia en Rumanía. Coste: 300 euros.
  5. Un sitio Web para promover la campaña, donde los ciudadanos podrán informarse y descargar material promocional. Coste: 300 euros.
  6. Material promocional para la campaña, incluyendo pósteres, imágenes de medios sociales, stickers, plantillas, camisetas, bolsos, agendas, etc. Coste: 400 euros.
  7. Publicidad en línea, tanto en Facebook como en varios sitios Web, para asegurarnos que nuestro mensaje tenga un largo alcance. Coste: 700 euros.

Este es nuestro plan, con el cual esperamos reunir cuanta gente sea posible y movilizar grupos sociales para hacer oír sus voces.

Hemos abierto tres cuentas para donaciones. Estaremos informándote semanalmente el monto colectado en tiempo real. En cuanto a los gastos, al cabo de la campaña publicaremos, de forma transparente, un reporte entero de gastos.

Cuenta en lei (RON) RO16BTRLRONCRT0320175902

Cuenta en dólares USD RO94BTRLUSDCRT0320175901

Cuenta en euros RO09BTRLEURCRT0320175904

También puedes donar vía Paypal aquí.

Los costes del personal no están incluidos en la campaña de Crowdfunding, puesto que nuestro trabajo es completamente voluntario.

Muchas gracias por haber leído nuestra historia hasta el final y gracias por tu contribución a esta campaña cuya finalidad es fortalecer la comunidad en la que vivimos.

Para más detalles, información, preguntas, etc., nos podrás contactar vía nuestra Página de Facebook aquí, o vía email: vladviski@gmail.com o mihnea.florea@gmail.com.

Crowdfunding-Kampagne: Unterstütz die LGBT-Community in Rumänien

Wir bringen die Crowdfunding-Plattform ‘Susțin LGBT la referendum’, auf den Weg, um die nötigen Hilfsmittel zu beschaffen. Damit werden eine Reihe von Aktionen stattfinden, die tausende von Leuten für den Kampf um Gleichberechtigung mobilisieren.

Die Volksabstimmung über die Verfassungsänderung, die auf die Einschränkung der Definition von Ehe zielt, kommt schnell näher. Die Initiative von Coaliția pentru familie wurde schon vom Abgeordnetenhaus zugestimmt und wartet jetzt die Abstimmung im Senat. Die LGBT-Geimeinschaft, genauso wie deren Verbündeten sahen sich eingebunden in einer Debatte über die Menschenrechte, durch eine Auseinandersetzung mit den politischen Parteien, der orthodoxen Kirche sowie Körperschaften mit Zugriff auf eine Vielzahl von Hilfsmitteln um ihre Pläne in die Tat umsetzen.

Der Mozaiq Verband, ist eine LGBT Mitgliederorganisation, gegründet in 2015. Dieser  sah sich gezwungen gegen die konservative Welle, die gegen sexuelle Minderheiten gerichtet ist, sich zu behaupten. Während der letzten zwei Jahre, organisierte Mozaiq mehr als 150 öffentliche Veranstaltungen, eine Sommerschule, öffentliche Foren mit Politikern, die Demo “Gott macht keine Politik”, einen Protest am Universitätsplatz, Bucharest Pride 2016, eine LGBT Studentengruppe, Campus Pride, an der Universität Bukarest, sportliche Aktivitäten, ein paar Treffen mit LGBT-Senioren, sowie eine Reihe von öffentlichen Veranstaltungen. Diese alle sind dazu bestimmt, um einen unterrepräsentierten Teil der Gesellschaft sichtbar zu machen.

Ebenfalls führte Mozaiq eine Unterstützungskampagne für die Gründung einer LGBT Begegnungsstätte in Bukarest durch. Mozaiq erachtet die Solidarität mit anderen benachteiligten gesellschaftlichen Gruppen für sehr wichtig. Daher haben wir Allianzen mit feministischen Organisationen und Organisationen, die die Rechte für Roma und Menschen mit Behinderungen verteidigen, gebildet. Für uns ist in einer Demokratie die Solidarität einer der wesentlichsten Bestandteile.

Gerade arbeitet Mozaiq eine Kampagne betreffend der bevorstehenden Volksabstimmung über die Verfassungsänderung aus und braucht dafür jede Hilfe. Wir vom Team haben bereits bewiesen, wie kreativ, fleißig und mit wie viel Aufmerksamkeit wir die Gemeinschaft unterstützen. Jetzt jedoch bitten wir die Gemeinschaft um solidarische Beteiligung, sodass wir unsere Reche zusammen verteidigen. Weil, wenn die Rechte eines einzigen Menschen infrage gestellt werden, dann schweben jedermanns Rechte in Gefahr.

Wir bringen die Crowdfunding-Plattform ‘Susțin LGBT la referendum’, auf den Weg, um die nötigen Hilfsmittel zu beschaffen. Damit werden eine Reihe von Aktionen stattfinden, die tausende von Leuten für den Kampf um Gleichberechtigung mobilisieren.

Im Rahmen unserer Kampagne führen wir eine Kommunikationsstrategie durch, rekrutieren Freiwillige, bereiten Werbematerial, Video, eine Website und direkte Aktionen vor um eine landesweite Reichweite auszubauen.

  1. Demos und Aktionen in dem öffentlichen Raum in vier Großstädte Rumäniens. In den kommenden Monaten werden wir die Gemeinschaft mobilisieren um seine Rechte öffentlich und sichbar einzufordern, sodass wir einen Alarm der politischen Klasse schlagen, aber auch der Gesellschaft, dass wir bestehen und widerstehen den Versuchen der Beschränkung unserer Rechte.
  2. In der Innenstadt Bukarests wird es einen Monat lang ein Informationszelt geben, wo die Mozaiq-Freiwilligen Flyer verteilen und die Verfassungsänderung mit den Passanten bereden werden.
  3. Landesweite Mozaiq-Reisen: Wir werden in sehr vielen Städte Rumäniens präsent  sein, sogar in den Kleinstädten, sodass wir auch dort die lokalen Gemeinschaften  über die Gefahren der Verfassungsänderung vor Ort informieren können.
  4. Eine Videokampagne die eine allgemeine Videoanzeige und eine Reihe von individuellen Videoanzeigen enthält, zeigt die Vielschichtigkeit der Bürger und die demokratische Entwicklung Rumäniens. Kosten: 300 Euro.
  5. Auf der Webseite für die Werbekampagne, können die Bürger mehr erfahren und sich Werbematerial herunterladen.
  6. Werbematerial, wie Poster, Bilder auf sozialen Netzwerken, Aufkleber, Schablonen, T-Shirts, Taschen, Tagebücher usw. sind enthalten.
  7. Internetwerbung, Facebook, sowie auch auf Webseiten mit hochvolumigem Internetverkehr, so stellen wir sicher, dass unsere Botschaft eine große Reichweite bekommt und für möglichst viele Bürger leicht erreichbar ist. Kosten:

Hiermit legen wir Ihnen diesen Plan vor, um so viele Leute wie möglich um uns herum einzusammeln, gesellschaftliche Gruppen zu mobilisieren damit auch ihre Stimme gehört wird.

Wir haben drei Spendenkonten eröffnet und wir werden dich in Echtzeit bezüglich der wöchentlichen Gesamtsumme informieren. Was die Ausgaben betrifft, werden wir am Ende der Kampagne, auf transparente Weise, einen vollständigen Bericht über den Geldfluss bekanntgeben.

Lei-Kono: RO16BTRLRONCRT0320175902

EURO-Konto: RO09BTRLEURCRT0320175904

USD-Konto: RO94BTRLUSDCRT0320175901

Man kann hier auch über Paypal spenden.

Die Personalausgaben sind in der Crowdfunding-Plattform nicht enthalten , weil unsere ganze Arbeit freiwillig ist.
Wir bedanken uns bei Ihnen, dass Sie Alles durchgelesen haben und für Ihren Beitrag zu dieser Kampagne.
Im Falle irgendwelcher Unklarheiten und Fragen, stehen wir ihnen gerne auf unserer Facebook-Seite, der Mozaiq-Webseite oder per E-Mail unter vladviski@gmail.com und mihnea.florea@gmail.com  zur Verfügung.

Ondersteun de LGBT-gemeenschap in Roemenië: Crowdfunding campagne

We lanceren de crowdfunding campagne ‘Support LHBT bij het referendum’ om fondsen te werven voor een reeks acties om honderden mensen te mobiliseren in de strijd voor gelijke rechten!

Het referendum om de Roemeense grondwet te veranderen, teneinde de definitie van familie te beperken, is aan het naderen. Het burgerinitiatief is al door de Kamer van Afgevaardigden goedgekeurd en we verwachten nu een stem in de Senaat. Zowel de LHBT-gemeenschap als hun bondgenoten hebben deelgenomen aan een debat over mensenrechten, in directe confrontatie met de politieke partijen en de orthodoxe kerk, entiteiten die toegang hebben tot talrijke middelen om hun plannen uit te voeren.

De in de LHBT-gemeenschap gebaseerde MozaiQ Association begon haar werk in 2015, en heeft noodgedwongen de conservatieve stroming tegen seksuele minderheden bij moeten houden. MozaiQ heeft de afgelopen twee jaar meer dan 150 lokale evenementen georganiseerd, waaronder een zomerschool, publieke discussies met politici, de ‘God doet niet aan politiek’ mars, een protest op het University Square, Boekarest Pride 2016, de LHBT-studentengroep ‘Campus Pride’ op de universiteit van Boekarest, een reeks LHBT-seniorenvergaderingen, sportevenementen, een voorlichtingscampagne ten gunste van een LHBT-gemeenschapscentrum in Boekarest, evenals een reeks publieke optredens, bedoeld om een ​​gemeenschap te vertegenwoordigen waarvan de stem niet voldoende gehoord is door de jaren heen. Tegelijkertijd bouwde MozaiQ aan solidariteit met andere groepen in de samenleving, smeedde allianties met feministische organisaties, organisaties die vechten voor de rechten van Roma-mensen of voor de rechten van mensen met een handicap. We beschouwen solidariteit als iets essentieels in een democratie.

Nu is MozaiQ bezig met het voorbereiden van de campagne voor het referendum om de Grondwet te veranderen, en hierbij hebben we uw hulp nodig. We hebben aangetoond dat we creatief zijn, dat we hard werken, dat we geven om onze gemeenschap, en we vragen de gemeenschap nu om ons bij te staan in de strijd om onze rechten te beschermen. Wanneer de rechten van één persoon in twijfel worden gebracht, zijn de rechten van ons allen in gevaar.

We lanceren de crowdfunding campagne ‘SupportLGBT in het referendum’ om middelen te verzamelen voor een reeks acties om honderden mensen in de strijd voor gelijke rechten te mobiliseren. Voor deze campagne zullen we een strakke communicatiestrategie voorstellen, we zullen vrijwilligers aanwerven, promotiematerialen en video’s voorbereiden, directe acties starten, een website starten, allemaal om nationale dekking te krijgen.

Om te bereiken wat we voorstellen hebben we 3800 euro nodig. Waar hebben we deze middelen voor nodig:

  1. Protesten en acties in de publieke ruimte in vier grote steden in Roemenië. In de komende maanden zullen we gemeenschappen mobiliseren in de vier grote steden om zich te organiseren en publiekelijk te eisen dat hun rechten worden gerespecteerd, een direct signaal aan politici en de samenleving dat we bestaan ​​en dat we ons tegen elke poging om onze rechten te beperken zullen verzetten. Kosten: 900 euro
  2. Een informatiestand in Boekarest, (een maand lang) gevestigd in een centraal gebied, waar MozaiQ-vrijwilligers folders zullen uitgeven en de voorgestelde wijzigingen van de Grondwet met burgers bespreken. Kosten: 500 euro
  3. MozaiQ reizen door heel Roemenië. We zullen proberen aanwezig te zijn in zoveel mogelijk steden in Roemenië, zelfs in de kleinere plaatsen, om gemeenschappen op de hoogte te brengen van de gevaren van de wijziging van de Grondwet. Kosten: 700 euro
  4. Een videocampagne die zal bestaan uit een algemene promotievideo en een reeks video’s die zijn ontworpen door burgers, voor het promoten van mensenrechten en democratie in Roemenië. Kosten: 300 euro
  5. Een website om de campagne te promoten, waar burgers informatie kunnen krijgen en promotiemateriaal kunnen downloaden. Kosten: 300 euro
  6. Promotiemateriaal, waaronder posters, sociale mediabeelden, stickers, stencils, shirts, tassen, agenda’s, enz. Kosten: 400 euro
  7. Online reclame, zowel op Facebook als op verschillende websites, om ervoor te zorgen dat ons bericht zoveel mogelijk burgers bereikt. Kosten: 700 euro

Dus, dit is het, ons plan voor u uitgelegd, bedoeld om zoveel mogelijk mensen samen te brengen en groepen te mobiliseren om hun stem te laten horen.

We hebben drie donatierekeningen geopend. Wekelijks zullen wij iedereen informeren over het bedrag dat is ingezameld, in real time. Aan het eind van de campagne zullen we op transparante wijze een volledig verslag over de uitgaven publiceren.

Account in lei (RON) RO16BTRLRONCRT0320175902

USD-account RO94BTRLUSDCRT0320175901

EURO-account RO09BTRLEURCRT0320175904

U kunt hier ook via Paypal doneren.

Personeelskosten zijn niet inbegrepen in de crowdfunding campagne omdat al ons werk gedaan wordt door vrijwilligers.

Bedankt voor het lezen van ons verhaal, en dank u voor uw bijdrage aan deze campagne, bedoeld om de gemeenschap waarin we leven te versterken.

Voor meer informatie of vragen zijn wij beschikbaar op de facebook pagina van MozaiQ hier, of op vladviski@gmail.com of mihnea.florea@gmail.com.

Támogatom a romániai LMBT közösséget: közösségi finanszírozási kampány

A „Támogatom az LMBT közösséget a népszavazáson” közösségi finanszírozási kampányt azért indítjuk el, hogy anyagi támogatást szerezzünk a mozgósításhoz az egyenlő jogokért folyó küzdelemben.

A Román Alkotmány módosításáról szóló népszavazás, amely a család fogalmának szűkítését célozza, öles léptekkel közeledik. A képviselőház már jóváhagyta az állampolgárok kezdeményezését, csupán a szenátus szavazatára várunk. Az LMBT közösség szövetségeseivel együtt részese egy emberi jogokról szóló vitának, amelyben közvetlen összeütközésbe került a politikai pártokkal és az Ortodox Egyházzal, olyan szervezetekkel, amelyeknek számos anyagi forráshoz van hozzáférésük céljaik megvalósítása érdekében.

Az LMBT közösséggel foglalkozó MozaiQ Egyesület munkáját 2015-ben kezdte, és azóta folyamatosan megpróbál ellenállni a szexuális kisebbségeket ellenző konzervatív áradatnak.

Az elmúlt két évben a MozaiQ Egyesület több mint 150 közösségi eseményt szervezett: egy nyári egyetemet, nyilvános fórumokat politikusokkal, az „Isten nem politizál” nevű felvonulást, egy tüntetést az Egyetem téren, a Bukarest Pride 2016-ot, számos összejövetelt idős LMBT személyeknek, sporteseményeket, egy érdekképviseleti kampányt egy LMBT közösségi központ létrehozására Bukarestben, továbbá számos nyilvános fellépést egy olyan közösség képviselete érdekében, amely nem hallatta hangját eléggé az elmúlt években. A MozaiQ Egyesület egyidejűleg szolidaritást vállalt más társadalmi csoportokkal, szövetségre lépett feminista szervezetekkel, roma jogokért vagy hátrányos helyzetű személyekért harcoló szervezetekkel. A szolidaritás számunkra a demokrácia alappillére.

Most a MozaiQ Egyesület a segítségeteket kéri egy, az alkotmánymódosításról szóló népszavazással kapcsolatos kampány előkészítésében. Eddig sikerült megmutatnunk, hogy kreatívak vagyunk, keményen dolgozunk, törődünk a közösségünkkel, és most a közösséget kérjük, hogy csatlakozzon hozzánk a jogaink védelmében vívott harcban. Amikor egyetlen személy jogait megkérdőjelezik, mindannyiunk jogai veszélybe kerülnek.

A „Támogatom az LMBT közösséget a népszavazáson” közösségi finanszírozási kampányt azért indítjuk el, hogy anyagi támogatást szerezzünk a mozgósításhoz az egyenlő jogokért folyó küzdelemben. A kampányhoz egy határozott kommunikációs stratégiát indítványozunk, önkénteseket toborzunk, népszerűsítő anyagokat és videókat készítünk elő, közvetlen akciókat kezdeményezünk, továbbá az országos tájékoztatás érdekében egy weboldalt hozunk létre.

Javaslataink megvalósításához 3800 euróra van szükségünk. Az anyagi forrás a következő tervekhez szükséges:

  1. Tüntetések és egyéb köztéri események négy főbb romániai városban. Az elkövetkezendő hónapokban mozgósítani fogunk különböző közösségeket négy főbb városban, hogy szervezkedjenek, és nyilvánosan kérjék jogaik tiszteletben tartását, amely egy jól látható jel a politikusok és a társadalom felé, hogy létezünk, és ellenállunk minden jogainkat korlátozó próbálkozásnak. Költségvetés: 900 euró
  2. Egy információs sátor a bukaresti lakosok számára, egy hónapig a város központjában, ahol a MozaiQ önkéntesei szórólapokat osztogatnak, és megvitatják az Alkotmány módosítására tett javaslatokat. Költségvetés: 500 euró
  3. MozaiQ kiszállások Romániában. Megpróbálunk minél több romániai városban jelen lenni, még a kisebb városokban is, hogy felvilágosítást nyújtsunk a helyi közösségeknek az Alkotmány módosításának veszélyeiről. Költségvetés: 700 euró
  4. Egy kampányvideó, mely magába foglal egy általános népszerűsítő videót és egy sor egyéni videót, mely minél több állampolgárt mutat be, amint kiállnak az emberi jogok és a demokrácia mellett Romániában. Költségvetés: 300 euró
  5. Egy a kampányt népszerűsítő weboldal, ahol az állampolgárok hozzáférhetnek különböző információkhoz, és letölthetik a kampányt népszerűsítő anyagokat. Költségvetés: 300 euró
  6. Kampánynépszerűsítő anyagok, beleértve plakátokat, közösségi médiás képeket, matricákat, sablonokat, pólókat, táskákat, naptárokat, stb. Költségvetés: 400 euró
  7. Online hirdetés (Facebookon és más weboldalakon) annak érdekében, hogy mindenkihez biztosan eljusson az üzenetünk. Költségvetés: 700 euró

Ezek tehát a terveink annak érdekében, hogy a lehető legtöbb embert magunk köré gyűjtsük, és mozgósítsunk társadalmi csoportokat, hogy hallassák hangjukat.

Az adományok számára három bankszámlát nyitottunk. A beérkezett összegről mindenkit heti rendszerességgel értesítünk. A kampány lejártával nyilvánosságra hozunk egy átlátható összefoglalót a kiadásainkról.

Számlaszám (RON) RO16BTRLRONCRT0320175902

Számlaszám (USD) RO94BTRLUSDCRT0320175901

Számalszám (EUR) RO09BTRLEURCRT0320175904

Ide kattintva akár Paypal segítségével is adományozhatsz.

Személyzeti költségeket a közösségi finanszírozási kampány nem tartalmaz, mivel minden munkánk önkéntes alapú.

Köszönjük történetünk elolvasását, továbbá hozzájárulásodat a kapmányhoz, mely közösségünk megerősítését szolgálja.

További információkért és részletekért látogass el a MozaiQ Facebook-oldalára. Ha pedig bármilyen kérdésed támadna, írj a vladviski@gmail.com vagy mihnea.florea@gmail.com e-mail címre.